Forum

În principiu, aveţi dreptate. În această chestiune sunt totuşi de făcut două observaţii. Prima este că denumirile istorice au avut, în decursul timpului, acoperiri teritoriale diferite. Astfel, eticheta geografică Ardeal a cuprins uneori şi ţinuturile Chioarului (Băii Mari) şi Sătmarului, alteori şi cea mai mare parte a depresiunii Zarandului, iar mai rar s-a extins şi asupra Banatului de Severin şi Crişanei interioare (aşa-zisul Partium). În cazul Olteniei, este practic imposibil ca Oltul (râul care dă numele regiunii) să fie considerat limita acesteia, pentru că mai multe oraşe s-au dezvoltat pe maluri: Călimăneşti, Râmnicu Vâlcea, Drăgăşani, Slatina etc, iar teritoriile direct dependente de acestea trebuie considerate ca aparţinând aceleiaşi regiuni. A doua şi cea mai importantă observaţie ţine de principiul toponomastic general: avem de ales între a atribui regiunilor (dar şi celorlalte unităţi administrative) fie denumiri convenţionale, neutre şi artificiale, fie denumiri care aparţin deja patrimoniului cultural-geografic, sunt uşor de preluat în uz şi au relaţie directă, mai mică sau mai mare, cu tradiţia geografică.

Corect. Mai adăugăm aici şi faptul că diferenţa principală faţă de ţinutul care a funcţionat în vremea lui Carol al II-lea şi regiunea propusă de noi ţine de faptul că vechile judeţe Cahul şi Ismail nu mai sunt incluse în limitele administrative naţionale. Dacă lucrurile se vor schimba în viitor (aceasta este, deocamdată, doar o îndepărtată ipoteză de lucru), se poate discuta o eventuală rearondare a unităţilor în cauză la regiunea Dunărea, esenţială fiind însă asigurarea gradului de autonomie administrativă pentru toate comunităţile locale. Ca să rămânem în registrul toponomastic, avem a menţiona faptul că practic, aici nu avem o alternativă viabilă la denumirea Dunărea.

Două au fost raţionamentele de lucru. Primul: ca judeţele să aibă denumiri diferite faţă de sectoarele sau localităţile componente, iar al doilea, ca denumirile unităţilor administrative de rang median (regiunile, judeţele şi metropolele) să aibă denumiri formare dintr-un singur cuvânt. În spatele acestor opţiuni stau considerente preponderent practice: situaţia actuală, în care unele judeţe poartă acelaşi nume ca şi reşedinţele lor, generează frecvent confuzii în utilizarea oficială (dar şi în vorbirea curentă), denumirile compuse sunt gestionate greoi în formularistică ş.a.m.d. În cazul Botoşaniului, am considerat că poate fi valorificată denumirea celui de-al doilea centru al judeţului (care a determinat la rândul său existenţa unui judeţ până la începutul anilor 1950), context în care, pentru aplicarea consecventă a principiului, am propus ca localitatea omonimă să poarte determinativul tradiţional “Târgu” (Târgu Dorohoi). La Năsăud, am procedat similar, iar la Satu Mare, am considerat că denumirea populară, tradiţională şi ea (mai ales printre vorbitorii zonei), rezolvă cel mai simplu situaţia.

Nu am urmărit un asemenea obiectiv, dar atunci când analizele ne-au condus la formule mai mult sau mai puţin similare, nu ne-am ferit de ele. Raţionamentul principal pentru care n-am făcut apel la schema administrativă tradiţională (a judeţelor interbelice sau istorice în sens larg, pentru că aproape toate au corespondent în judeţele, comitatele şi ţinuturile medievale) este că modul în care s-au configurat unităţile administrative tradiţionale este legat de organizarea obştească, preponderent rurală, a societăţii, în vreme ce în prezent avem de-a face cu o configuraţie predominant urbană a teritoriului. Judeţele propuse de noi sunt organizate în relaţie cu un pol urban (sau o reţea urbană polarizată) care să garanteze capacitatea de a suplini deficitul de resurse şi pârghii instituţionale de la nivel local/sectorial – acolo unde se constată un asemenea deficit, permanent sau temporar, să nu îngrădească manifestarea de voinţă administrativă locală a celorlalte sectoare – acolo unde acestea au capacitatea de a-şi gestiona singure problemele, respectiv, să permită configurarea în timp a unui pol urban cu capacitatea de intervenţie în subsidiaritate – în cazul celor câteva arii care continuă să fie situate în afara ariilor de polarizare efectivă a unor poli urbani autentici sau care, dimpotrivă, suportă presiunea negativă a unor centri urbani supradimensionaţi. Acest din urmă caz a determinat proiectarea unor judeţe fără corespondent istoric: Bărăgan – Însurăţei, Casimcea – Târgu Casian, Criş – Beiuş, Zarand – Ineu, Lunca – Băileşti, Dolj – Filiaşi, Torontal – Jimbolia-Cărpiniş, Haţeg – Petroşani, Trotuş – Oneşti, Dorobanţi – Medgidia. În alte câteva situaţii, corespondenţa dintre judeţele istorice şi cele proiectate de noi este doar parţială (Siret – Roman, Fălciu – Vaslui, Râmnic – Râmnicu Sărat, Ilfov – Buftea, Vlaşca – Giurgiu, Tutova - Bârlad), noile configuraţii teritoriale fiind stabilite aplicând aceleaşi criterii de optimizare pe întregul teritoriu.

Mulţumim de semnal, nu este o scăpare. Denumirea judeţului Fălciu a luat în considerare faptul că cea mai mare parte a judeţului interbelic Fălciu (care avea reşedinţa la Huşi) este integrată în proiectul nostru la judeţul cu reşedinţa în Vaslui. Localitatea omonimă este redenumită Fălciu-Sat, ceea ce rezolvă problema. Faptul că există anumite localităţi care au nume din alte arii geografice este irelevant. Vă oferim spre ilustrare exemplul Bucureştiului: o localitate cu acelaşi nume există în Munţii Apuseni, în actualul (şi viitorul) judeţ Hunedoara, cu o ortografiere practic insesizabilă în vorbirea curentă: Bucuresci. Există şi o Slatină în Banat, evident diferită de oraşul de pe Olt (Slatina-Timiş), şi o Băneasa în Dobrogea etc.