Obiectivele reformei administrativ-teritoriale

Obiective strategice

• Primul și cel mai important obiectiv este crearea unor instituții și norme administrative funcționale și performante. Aceasta înseamnă că unitățile administrative care apar în urma reformei, la toate nivelele, trebuie să fie necesare (să răspundă unor nevoi reale), operaționale (să aibă o configurare teritorială și instituțională care să le permită rezolvarea problemelor pentru care au fost create prin resurse și mecanisme proprii), democratice (capabile de autocontrol și creatoare de șanse egale), competitive (în primul rând, superioare calitativ celor pe care le înlocuiesc) și generatoare de dezvoltare.
• În strânsă interdependență cu cel dintâi, al doilea obiectiv al reformei administrativ-teritoriale este crearea unui mecanism adecvat de interconectare a instituțiilor create. Aceasta înseamnă că sistemul unităților administrativ-teritoriale trebuie să funcționeze pe baza principiilor de adecvare la registrele de gestionare (teritoriul și populația), compatibilitate, solidaritate, subsidiaritate, control reciproc și eficacitate.

Obiective operative

În condițiile status-quo-ului administrativ-teritorial românesc, reforma administrativ-teritorială trebuie să-și propună atingerea următoarelor ținte operative:

• elaborarea unei arhitecturi administrativ-teritoriale flexibile, care să poată suporta pe intervale multigeneraţionale o rată ridicată de schimbări de strategie, pe măsura dezvoltării unor procese şi tendinţe greu predictibile
• reducerea costurilor de funcţionare administrativă şi birocraţiei, simultan cu creşterea gradului de accesibilitate publică
• consolidarea unităţilor administrativ-teritoriale de bază, prin aducerea lor în parametri optimi de suprafaţă şi populaţie
• eficientizarea gradului de participare a comunităţilor locale la formarea deciziilor administrative
• relansarea pe baze post-industriale a procesului de urbanizare, în paralel cu conservarea patrimoniului de ruralitate şi eco-culturalitate
• extinderea reţelei urbane minore (a centrelor cu funcţii administrative interlocale) pe întregul teritoriu naţional
• reconfigurarea reţelei urbane majore (metropole şi municipii), astfel încât să devină competitivă în suprareţeaua urbană europeană
• transformarea nivelelor median (judeţean) şi superior (regional) ale administraţiei teritoriale din consumatoare de resurse în prestatoare de servicii administrative
• intensificarea cooperării intrajudeţene, intraregionale şi interregionale, inclusiv prin dezvoltarea unor modele instituţionale de tip reţea
• crearea de suporturi instituţionale pentru revitalizarea unor areale considerate periferice, dar a căror subdezvoltare afectează circuitele funcţionale majore

Pentru a-şi îndeplini obiectivele strategice şi a atinge ţintele operative stabilite, reforma administrativ-teritorială trebuie să urmeze un model structural care să opereze organic cu criteriile de armonizare a resursei umane, omogenitate spaţială şi funcţionalitate structural-instituţională. Criterii precum cel de dezvoltare social-economică sau cultural-identitar nu pot fundamenta reconfigurarea organizării administrativ-teritoriale, întrucât exced natura administraţiei, manifestându-se în alte registre ale vieţii sociale.